vineri, 15 octombrie 2010
joi, 10 iunie 2010
“This is for everyone of you….”
- Alo! Am spus adormita cu jumatate de gura.
- Ce faci iubito? Dormeai? Ma intrba el entuziasmat.
- Hey! A fost tot ce am putut ingaima, pe chip aparandu-mi un zambet tamb. Da, dormeam dar nu-i nimic. Eu am fost azi in tura de dimineata si cand am ajuns acasa, m-am culcat un pic. Trebuia sa recunosc, desi nu vroiam, ca in ultimul timp eram foarte obosita. Bacul, admiterea la facultate, carnetul de sofer si decorarea noului apartament, in care ma mutasem de mai putin de o luna, erau doar cateva din prioritatile mele. Asta pe plan professional. Pe plan sentimental o duceam chiar foarte bine. Eram inca din clasa a X-a cu Denis. Chiar daca in decursul celor doi ani de cand eram impreuna, ne-am mai si certat si despartit, pentru scurt timp, amandoi am decis ca ne este mai bine impreuna decat separat. Am fost in acelas liceu (Gh. Sincai), dar la sectii diferite si ani diferiti. Eu am decis sa fac stiinte ale naturii, iar el stiinte sociale. De asemenea el a terminat liceul acum doi ani. Tu ce faci? L-am intrebat curioasa.
- Daca ai fost in tura de dimineata, si te-ai culcat la 16:30, cand ai venit, inseamna ca ai dormit c-am……6 ore, reflecta el. Ce vei face la noapte daca acum dormi? Cunosteam bine multiplele sensuri ale intrebarii lui. Imi placea asta.
- Voi gasi eu ceva de fac…..CAT? 6 ore?? Am intrebat sarind in fund. Cat este ceasul?
- 22:30.
- Off! La 20:15 trebuia sa ma intalnesc cu Maria. Cand m-am uitat la telefon am vazut ca aveam un sms de la ea, in care isi cerea scuze, ca nu mai putea ajunge la intalnire. Am rasuflat usurata.
- Hey! Relax’, ai muncit mult in ultimul timp iar acum corpul tau se bucura de fiecare minut pe care il petreci odihnindu-te. Eu, am facut un dus cand am venit de la munca si acum ma gandeam la tine. Te-am sunat sa vad ce faci in seara asta?
- Pai nimic interesant. Propui ceva? L-am intrbat brusc cuprinsa de dorul lui. Nici nu realizasem ca nu-l mai vazusem de vreo cateva zile. Denis locuia cu sora lui, Denisa care era si cea mai buna prietena a mea, intr-un apartament cu patru camere, relativ aproape de mine. Cu ei statea si sotul Denisei, caci ea era cu patru ani mai mare ca mine si cu doi decat fratele ei. Hotarase sa faca acest pas important din viata ei acum un an. Ea si Alex, sotul ei, se intelegeam si completau de minune.
- Hmmm… Nu, nu propun nimic , nu prea stiu. Mi-am dat seama ca se facea ca nu stie.
- Ai vrea sa vii pe la mine? am spus incantata de idee.
- Sigur! Abia asteptam sa spui asta. Ma imbrac si vin.
- Ok. Te astept!
M-am ridicat din pat, descoperind ca, intr-adevar ceasul era 22:32. M-am indreptat spre baie, pentru a face un dus. A fost scurt si revigorant. M-a trezit din continua visare si amorteala. Ma infasuram intr-un prosop albastru, indeajuns de lung cat sa mi se vada picioarele frumos bronzate, cand soneria de la usa a sunat. Am mers sa deschid.
- Wow….! Aaaa…sexy…a fost tot ce a putut spune, complet surprins de tinuta mea.
- 10x, i-am zis in timp ce inchideam usa. Ne-am unit buzele, disperate unele dupa altele, intr-un scurt sarut. Cu fiecare minut petrecut langa el simteam cum inima bate mai tare, doar datorita lui. Stiam ca ma iubeam. Fapt demonstrat de nenumarate ori. L-am poftit in dormitor, aceasta fiind singura camera complet terminata. Imi propusesem sa le termin si pe restul in curand, insa aveam atat de multe de facut la doar cei 18 ani ai mei. Adoram decoratiunile si sa decorez asa ca apartamentul era dupa bunul meu plac. Era mare, spatios asa cum mi-am dorit mereu. Geamurile mari din sticla, bateau spre Est, asa incat in fiecare dimineata razele soarelui imi dezmierdau chipul.
Avantajul cel mai mare al aparatmentului era ca, se situa intr-o zona foarte buna, aproape de liceu, facultate si centrul orasului in acelas timp. Imi adoram apartamentul, efortul pe care l-am depus spre convingerea parintilor de a mi-l lua a meritat. De la inceputul anului am hotarat, impreuna cu ei, ca-mi vor lua apartamentul iar eu masina.
Camera mea era decorata in nuante de lila si negru si nu avea prea multe piese de mobilier: un pat de doua personae si o comoda. Pe perete aveam o plasma cu diagonala de 86 cm, poreclita si OZN de catre Denis.
De o parte si alta a patului aveam mici poze frumos inramate, asezate asimetric. Erau cu prietenii mei, familie, caine si vacante. Aveam un balcon frumos ornamentat cu flori si slava Domnului ca nu aveam sifonier in camera, pentru ca ar fi luat mult din spatiu. Multumesc celui ce a inventat dressing-ul.
Ajunsi in dormitor, pe pat, ii simteam privirile nerabdatoare ce coborau de la gatul meu spre picioare. Cuprinsi de fiorul dragostei, am inceput sa ne sarutam. Mainile lui ce mereu imi confereau siguranta, dansau ritmic pe picioarele mele, de la glezne spre coapse. Strecurand-si bratele sub mine m-a lipit de el cat a putu de strans dupa care mi-a dezmierdat gatul cu varful limbii si mi-a masat soldurile coborandu-si degetele pe coapse in timp ce ma saruta apasat. Pur si simplu era imbatat de prezenta mea. Si la fel eram si eu. Imi placea cand facea asta pentru ca stia cum sa ma incite sa vreau mai mult. Mi-am infipt degetele in parul lui moale, castaniu in timp ce-l muscam usor de buze. La fel usor i-am dat jos tricoul, ce-i venea atat de bine peste trupul frumos sculptat, si pantalonii. El mi-a desfacut modul prosopului, si in secunda imediat urmatoare hainele nostre zaceau pe podeaua, proaspat lustruita. Era nespus de tandru si dedicat in intregime satisfacerii si domolirii hormonilor mei, ce brusc s-au trezit la viata. Corpurile ni se contopeau in unul singur, miscandu-se uniform si armonios. In timp ce mi-am dezlipit pentru cateva secunde buzele de ale lui, ca sa mai si pot respira, isi freca ritmic si sugestiv corpul de al meu facandu-ma sa scot sunete ciudate ce m-au speriat si pe mine. Simteam cum nu mai pot ingaima niciun cuvant. Continua asa un timp, dupa care intetii ritmul. Respiram de parca venisem de la marathon.
Eram amandoi atat de dornici in seara asta. Ne doream unul pe altul pentru ca ne iubeam cu adevarat. Buzele, limba, degetele, barbatia toate astea ma faceau sa cred ca facusem dragoste cu un animal feroce. Era pretutindeni ca de mutle ori ma intrebam cum reusea. Dupa ce se prabusi peste mine, sleit de puteri, m-am simti cu adevarat extenuata. Am adormit amandoi, tinandu-ne in brate, pana a doua zi, sambata, la pranz.
duminică, 9 mai 2010
L-am omorat!
Operator: 112 Urgente! Ce problema aveti?
Ea: Mi-am omorat ingerul! spuse ea pe un ton gol, fara resentimente
Operator: Si doriti sa va denuntati? spuse putin sceptica.
Ea: Nu chiar. Vreau decat sa spun cuiva. Va rog fiti amabila si ascultati-ma, nu cer atat de mult!
Operator: Da, sigur! Povestiti-mi! cum s-a intamplat si ce s-a intamplat?
Ea: In ultimele doua luni el mi-a aparut mereu in vise. Pareau atat de reale. Nici nu mai incerc sa le numesc vise. In fiecare noapte, cand nu puteam sa adorm,ma duceam la geam. Priveam stelele cu sclipirile lor ca de margaritar, luna plina de mister ce imprastia putina lumina in jur, la intinsul ceresc de un albastru inchis precum fundul marii. Ma intrebam cum ar fi sa fac parte din lumea cerului, Universului. Sa fiu o stea calatoare. Sa merg din galaxie in galaxie, sa cunosc noi lumi. Brusc am auzit o voce ce m-a trezit din visare. Voce ce pe loc m-a fascinat, fermecat, chiar as putea spune atras. M-am intors spre camera, sa vad daca se trezise cineva din familie, insa camera era goala si slab luminata, doar de luna. In plus de asta, le-as fi recunoscut vocile, daca ar fi fost mama sau tata. Doar eu o auzeam. Ma intrebam de unde vine? A cui este? Cine vorbeste cu mine?
“Delirez” mi-am spus. Am vrut sa ma intorc in pat. Speram ca acum voi adormi. Eram probabil obosita.
El: Nu! Nu pleca! Mi-a spus aceiasi voce.
Ea: Unde esti? am intrebat. De ce nu il vedeam?
El: Uita-te la mine! Aici sus! Privirea mi-a fost captata de o stea. Era
cea mai frumoasa. Cea mai stralucitoare. Brusc in minte au inceput sa mi se contureze o imagine. Imaginea a ceva perfect. Sa fi fost un inger…?
El: Da! Sunt un inger. Cum de mi-a citit gandurile? Cum de stiuse ce ma
intrebasem in sinea mea?
Avea parul nici prea lung nici prea scurt; ochii caprui; un zambet larg,
alb, stralucitor, chiar fermecator. Chipul ii era pictat intr-un roz pal. Trupul? Perfect!
Ea: Ce vrei de la mine? De ce ar vorbi o fiinta ca tine cu un simplu muritor? Ma simteam parca usor hipnotizata de el.
El: Sa te cunosc, in sfarsit!
Ea: In sfarsit? Incepeam sa ma simt atrasa de el. Si fara voia mea.
El: Da. De mult timp sunt aici sus. Am vazut multi si multe lucruri. Diferiti oameni, diferite caractere. Dar….ceva…..ceva m-a atras la tine. Nu am putut sa mai stau fara sa iti vorbesc, mai ales cand am vazut cat de deprimata esti in ultimul timp. Ai impresia ca nimeni nu te intelege. Ca toti sunt impotriva ta.
Cum de stia toate astea? Nu spusesem nimanui cum ma simteam in ultimul timp. Cum de eu? Ce am eu special? Multe intrebari imi treceau acum prin minte. Stiam ca le auzise, dar isi continua istoria.
El: Ceea ce fac eu acum este cel mai mare pacat pe care o fiinta ca mine il poate face. Sa se indragosteasca de un muritor, sa vorbeasca cu el, sa se ataseze de cineva……cineva ca tine. Uman. Cu viata. Suflet. Inima. Sentimente. Poate am gresit. O urma de regret am simtit atunci in glasul lui. Nu puteam sa-ti mai rezist! Poate ar trebui sa te las in pace. Sa-ti continui banala ta viata. Te voi uita, cu greu, dar voi incerca. Voi incerca sa dau uitarii si iubirea pentru tine ce s-a sadit in inima mea. Regretul din vocea lui se transforma acum in tristete profunda. Chiar ma iubea.
Ea: Nu! Te rog! Nu pleca! Si eu am inceput sa te indragesc, desi nustiu nini cum, nici de ce. Ai devenit speranta mea! Esti singurul ce m-a inteels de la inceput. Ce m-a ascultat mereu in surdina, chiar daca nu stiam asta. Esti singurul motiv pentre care astept sa vina noapte.
Ma rugam de cineva sau de ceva care nici nu stiam daca exista cu adevarat sau este doar imaginatia mea. Dar..ceva …. ceva ma facea sa cred in el.
Asa am continuat multe seri la rand. Vorbeam. Am aflat multe lucuri in care nu credeam. Am invatat sa cred si in vise, dar sa nu traiesc din ele. Vorbeam, dar nu stiu cum. Buzele nu mi se miscau. Vorbeam cu sufletul. Stiam ca ma aude si ca vorbeam. Cu cat petreceam mai mult timp, cu el cu atat il iubeam mai mult si imaginea lui se intiparea mai bine in mintea mea. Noptile nu prea le mai dormeam, asta faceam ziua. Toate astea s-au intamplat timp de doua luni seara de seara, pana intr-o noapte. Ieri.
Am inceput sa vorbim iar, ca de fiecare data. Il iubeam. Ma iubea. Nu era de-ajuns sa vorbim mereu. Nu mai vroiam sa ma limitez doar la a-l privi cu inima si al simtii cu sufletul si mintea, ratiunea disparand de mult timp. Il vroiam. Fizic. Devenisem egoista. Pe moment nu realizam asta. Eram orbita de dragoste. I-am cerut sa vina pe Pamant. Langa mine. Atunci. Acolo.
El: Dar, nu pot!
Ea: Te rog! Mereu spui ca ma iubesti. Dar te si vreau! Vreau sa te ating. Sa te simt si trupeste. Nu mai pot rabda. Sangele fierbe in mine. De doua luni visez si ravnesc la tine. (Catre doamna de la Urgente: Nu m-am gandit nicio clipa ca m-as putea duce eu la el. Asa as fi scapat si eu de lumea asta si as fi si cu el, nemaifiind nevoit sa pacatuiasca pentru mine. Ar fi fost usor. Mama aveam niste lame prin baie. Moartea putea veni repede.)
Cu greu l-am convins, dar am reusit. O femeie poate obtine mereu ce vrea. Trebuie doar sa creada cu adevarat. Acum ma uitam spre steaua lui. Era stralucitoare, doar ca acum devenea mai stralucitoare. O raza de lumina se misca usor, in jos, spre camera mea. Un fior rece imi strabatu sira spinarii. Mi-am inghiti nodul din gat si m-am dat un pas in spate pentru ca el sa poata intra. Cand l-am avzut am rams cu gura intre-deschisa. Era exact ca in imaginea ce s-a conturat in decursul celor doua luni, doar ca mai real, mai perfect. Nici ca se compara cu acea banala imagine.
El: Iata-ma! La porunca-ti am venit.
Acum simteam un pic de teama-pe care o simtea si el-dar am depasit-o repede. Nu am mai putut controla avalansa de sentimente si dorinte ce ma inunda. Am sarit in bratele lui calde, deja parca pregatite sa ma cuprinda si sa ma inveleasca in iubire. L-am strans cat am putut de tare. L-am privit in ochii caprui, blanzi, luceau in lumina lunii. Limba lui moale imi umezea buzele mele sculptate stangaci, pe chipul meu. Am inceput sa ne sarutam cu patima. Condusi de sentimente, ne-am intins in pat. Parca timpul se oprise in loc. Nimic in jur nu mai conta. Decat eu si ingerul meu.
Mainile lui catifelate imi mangaiau trupul total imperfect comparativ cu al lui. Delicat mi-a dat jos camasa de matase purpurie. A continuat sa ma mangaie. Imi atingea sanii goi, sarutandu-mi fiecare zona a corpului. Simteam o dorinta arzatoare innauntrul lui. Mi-a luat picioarele si le-a pus in jurul sau. In momentul ce a urmat am simtit, pentru prima data in viata, ca traiesc cu adevarat. Simteam cum imi cunoaste interiorul, chiar si cel mai ascuns colt al meu. Ma facea sa ma simt iubita, implinita. Nu stiu cat a durat, dar a fost mai mult decat perfect. Stateam pe pieptul lui. Ii simteam respiratia ingreunata, pe parul meu. Ii auzeam bataile inimii ce erau putin accelerate. Privea in gol. Atunci mi-a zis de ce nu putea venii pe Pamant.
El: Cu rasaritul soarelui ma voi transforma in cenusa.
Ea: De ce nu mi-ai zis de la inceput? As fi…
El: ….putut sa vii la mine? continua el propozitia in locul meu. Sa-ti dai viata pentru unul ca mine? Nu vroiam sa iti sacrifici viata umana pentru un nimic. Sa nu te mai bucuri de soare, de caldura, de prietenii tai, de familia ta.
Lacrimi reci, de tristete din ochii mei, se scurgeau pe obraz si apoi pe pieptul lui.
El: Nu are rost sa plangi. Ma vei uita in curand.
Nu avea rost sa protestez. Nu prea mai aveam putere.
Ea: Nu pari sa regreti!
El: Nu! Nu am de ce! Un zambet strengar citindui-se pe fata. M-ai facut sa ma simt pentru prima si ultima data in viata, uman. M-ai facut sa inteleg ce inseamna iubirea. Sa inteleg ce inseamna sa iubesti. Mi-am apasat buzele peste ale lui. Si asta a fost tot. Am adormit, fara sa vreau, nu trebuia. Vroiam sa stau cat mai mult cu el.
Cand m-am trezit, am crezut ca visasem, insa faptul ca, camasa mea zacea pe podea, imi spunea ca fusese real. Un singur lucru nu vroiam sa cred. Ca totul se terminase. Uram pentru prima data rasaritul, pentru ca odata cu el, acum nu ar fi venit o noua zii, ci plecarea lui. A disparut pentru totdeauna. Nu-l voi mai intalni nici macar noapatea. Steaua lui nu va mai lumina impreuna cu luna camera mea. Poate ca il voi intalni doar in vise. Cuprinsa de tristete, nici nu observasem ca in pat langa mine era un fel de cenusa albastruie. Era tot ce ramasese din el. Am pus-o intr-o cutiuta imbracata in catifea albastra.
Ea: Asta inseamna ca a stat langa mine pana cand a plecat. Un inger, o fiinta perfecta, si-a dat viata, eternitatea, pentur un simplu om, pentru a simtii cum e sa traiesti. Pentru a gusta din cupa de vin a iubirii. Acel om neinsemnat eram eu. Mi se pare nedrept. De ce trebuia sa moara pentru un om? Eram furioasa pe mine. Daca nu l-as fi implorat sa vina lanag mine, nu ar fi murit. Eu l-am omorat. Trebuia sa fac ceva sa fiu iar cu el!!
Operatorul: Ce aveti de gand sa faceti? Un pic speriata.
Ea: Voi muri! Pentru el, cum si el a facut-o pentru mine. Voi renunta la tot pentru el. Si el a facut-o. Trebuie sa fim iar impreuna.
Operatorul: Si familia dumneavoastra? La ei nu va ganditi? Vor fi distrusi dupa pierderea unicului copil.
Ea: Ba da. Ii iubesc! Mereu mi-au oferit tot ce am vrut si avut nevoie. Este randul meu sa am grija de ei. De acolo de sus, voi privii neincetat la ei. Si dumneavoastra va multumesc ca m-ati ascultat! Adio!
Operatorul: Doamna stati..!!!!!
Nu se mai auzea decat sunetul facut de un telefon atunci cand inchizi..Le-a scris parintilor un billet in care le multumea si incerca ca explice de ce facea asta. Si-a facut curaj si a sarit in gol de la geamul camerei ei. Se simtea din nou bine, implinita. Avea sa se intalneasca cu ingerul ei. Simtea aerul rece ce o invaluia in acdere. Simtea inima cum bate cu putere si cum pulseaza mai mult sange. Vedea cu coltul ochiului cum toate imaginile parca fug, se miscau prea repede pentru ea. Apoi nimic…..intuenric….
El: Ne intalnim din nou!!! Mi-ai lipsit!
Ea: Mi-am omorat ingerul! spuse ea pe un ton gol, fara resentimente
Operator: Si doriti sa va denuntati? spuse putin sceptica.
Ea: Nu chiar. Vreau decat sa spun cuiva. Va rog fiti amabila si ascultati-ma, nu cer atat de mult!
Operator: Da, sigur! Povestiti-mi! cum s-a intamplat si ce s-a intamplat?
Ea: In ultimele doua luni el mi-a aparut mereu in vise. Pareau atat de reale. Nici nu mai incerc sa le numesc vise. In fiecare noapte, cand nu puteam sa adorm,ma duceam la geam. Priveam stelele cu sclipirile lor ca de margaritar, luna plina de mister ce imprastia putina lumina in jur, la intinsul ceresc de un albastru inchis precum fundul marii. Ma intrebam cum ar fi sa fac parte din lumea cerului, Universului. Sa fiu o stea calatoare. Sa merg din galaxie in galaxie, sa cunosc noi lumi. Brusc am auzit o voce ce m-a trezit din visare. Voce ce pe loc m-a fascinat, fermecat, chiar as putea spune atras. M-am intors spre camera, sa vad daca se trezise cineva din familie, insa camera era goala si slab luminata, doar de luna. In plus de asta, le-as fi recunoscut vocile, daca ar fi fost mama sau tata. Doar eu o auzeam. Ma intrebam de unde vine? A cui este? Cine vorbeste cu mine?
“Delirez” mi-am spus. Am vrut sa ma intorc in pat. Speram ca acum voi adormi. Eram probabil obosita.
El: Nu! Nu pleca! Mi-a spus aceiasi voce.
Ea: Unde esti? am intrebat. De ce nu il vedeam?
El: Uita-te la mine! Aici sus! Privirea mi-a fost captata de o stea. Era
cea mai frumoasa. Cea mai stralucitoare. Brusc in minte au inceput sa mi se contureze o imagine. Imaginea a ceva perfect. Sa fi fost un inger…?
El: Da! Sunt un inger. Cum de mi-a citit gandurile? Cum de stiuse ce ma
intrebasem in sinea mea?
Avea parul nici prea lung nici prea scurt; ochii caprui; un zambet larg,
alb, stralucitor, chiar fermecator. Chipul ii era pictat intr-un roz pal. Trupul? Perfect!
Ea: Ce vrei de la mine? De ce ar vorbi o fiinta ca tine cu un simplu muritor? Ma simteam parca usor hipnotizata de el.
El: Sa te cunosc, in sfarsit!
Ea: In sfarsit? Incepeam sa ma simt atrasa de el. Si fara voia mea.
El: Da. De mult timp sunt aici sus. Am vazut multi si multe lucruri. Diferiti oameni, diferite caractere. Dar….ceva…..ceva m-a atras la tine. Nu am putut sa mai stau fara sa iti vorbesc, mai ales cand am vazut cat de deprimata esti in ultimul timp. Ai impresia ca nimeni nu te intelege. Ca toti sunt impotriva ta.
Cum de stia toate astea? Nu spusesem nimanui cum ma simteam in ultimul timp. Cum de eu? Ce am eu special? Multe intrebari imi treceau acum prin minte. Stiam ca le auzise, dar isi continua istoria.
El: Ceea ce fac eu acum este cel mai mare pacat pe care o fiinta ca mine il poate face. Sa se indragosteasca de un muritor, sa vorbeasca cu el, sa se ataseze de cineva……cineva ca tine. Uman. Cu viata. Suflet. Inima. Sentimente. Poate am gresit. O urma de regret am simtit atunci in glasul lui. Nu puteam sa-ti mai rezist! Poate ar trebui sa te las in pace. Sa-ti continui banala ta viata. Te voi uita, cu greu, dar voi incerca. Voi incerca sa dau uitarii si iubirea pentru tine ce s-a sadit in inima mea. Regretul din vocea lui se transforma acum in tristete profunda. Chiar ma iubea.
Ea: Nu! Te rog! Nu pleca! Si eu am inceput sa te indragesc, desi nustiu nini cum, nici de ce. Ai devenit speranta mea! Esti singurul ce m-a inteels de la inceput. Ce m-a ascultat mereu in surdina, chiar daca nu stiam asta. Esti singurul motiv pentre care astept sa vina noapte.
Ma rugam de cineva sau de ceva care nici nu stiam daca exista cu adevarat sau este doar imaginatia mea. Dar..ceva …. ceva ma facea sa cred in el.
Asa am continuat multe seri la rand. Vorbeam. Am aflat multe lucuri in care nu credeam. Am invatat sa cred si in vise, dar sa nu traiesc din ele. Vorbeam, dar nu stiu cum. Buzele nu mi se miscau. Vorbeam cu sufletul. Stiam ca ma aude si ca vorbeam. Cu cat petreceam mai mult timp, cu el cu atat il iubeam mai mult si imaginea lui se intiparea mai bine in mintea mea. Noptile nu prea le mai dormeam, asta faceam ziua. Toate astea s-au intamplat timp de doua luni seara de seara, pana intr-o noapte. Ieri.
Am inceput sa vorbim iar, ca de fiecare data. Il iubeam. Ma iubea. Nu era de-ajuns sa vorbim mereu. Nu mai vroiam sa ma limitez doar la a-l privi cu inima si al simtii cu sufletul si mintea, ratiunea disparand de mult timp. Il vroiam. Fizic. Devenisem egoista. Pe moment nu realizam asta. Eram orbita de dragoste. I-am cerut sa vina pe Pamant. Langa mine. Atunci. Acolo.
El: Dar, nu pot!
Ea: Te rog! Mereu spui ca ma iubesti. Dar te si vreau! Vreau sa te ating. Sa te simt si trupeste. Nu mai pot rabda. Sangele fierbe in mine. De doua luni visez si ravnesc la tine. (Catre doamna de la Urgente: Nu m-am gandit nicio clipa ca m-as putea duce eu la el. Asa as fi scapat si eu de lumea asta si as fi si cu el, nemaifiind nevoit sa pacatuiasca pentru mine. Ar fi fost usor. Mama aveam niste lame prin baie. Moartea putea veni repede.)
Cu greu l-am convins, dar am reusit. O femeie poate obtine mereu ce vrea. Trebuie doar sa creada cu adevarat. Acum ma uitam spre steaua lui. Era stralucitoare, doar ca acum devenea mai stralucitoare. O raza de lumina se misca usor, in jos, spre camera mea. Un fior rece imi strabatu sira spinarii. Mi-am inghiti nodul din gat si m-am dat un pas in spate pentru ca el sa poata intra. Cand l-am avzut am rams cu gura intre-deschisa. Era exact ca in imaginea ce s-a conturat in decursul celor doua luni, doar ca mai real, mai perfect. Nici ca se compara cu acea banala imagine.
El: Iata-ma! La porunca-ti am venit.
Acum simteam un pic de teama-pe care o simtea si el-dar am depasit-o repede. Nu am mai putut controla avalansa de sentimente si dorinte ce ma inunda. Am sarit in bratele lui calde, deja parca pregatite sa ma cuprinda si sa ma inveleasca in iubire. L-am strans cat am putut de tare. L-am privit in ochii caprui, blanzi, luceau in lumina lunii. Limba lui moale imi umezea buzele mele sculptate stangaci, pe chipul meu. Am inceput sa ne sarutam cu patima. Condusi de sentimente, ne-am intins in pat. Parca timpul se oprise in loc. Nimic in jur nu mai conta. Decat eu si ingerul meu.
Mainile lui catifelate imi mangaiau trupul total imperfect comparativ cu al lui. Delicat mi-a dat jos camasa de matase purpurie. A continuat sa ma mangaie. Imi atingea sanii goi, sarutandu-mi fiecare zona a corpului. Simteam o dorinta arzatoare innauntrul lui. Mi-a luat picioarele si le-a pus in jurul sau. In momentul ce a urmat am simtit, pentru prima data in viata, ca traiesc cu adevarat. Simteam cum imi cunoaste interiorul, chiar si cel mai ascuns colt al meu. Ma facea sa ma simt iubita, implinita. Nu stiu cat a durat, dar a fost mai mult decat perfect. Stateam pe pieptul lui. Ii simteam respiratia ingreunata, pe parul meu. Ii auzeam bataile inimii ce erau putin accelerate. Privea in gol. Atunci mi-a zis de ce nu putea venii pe Pamant.
El: Cu rasaritul soarelui ma voi transforma in cenusa.
Ea: De ce nu mi-ai zis de la inceput? As fi…
El: ….putut sa vii la mine? continua el propozitia in locul meu. Sa-ti dai viata pentru unul ca mine? Nu vroiam sa iti sacrifici viata umana pentru un nimic. Sa nu te mai bucuri de soare, de caldura, de prietenii tai, de familia ta.
Lacrimi reci, de tristete din ochii mei, se scurgeau pe obraz si apoi pe pieptul lui.
El: Nu are rost sa plangi. Ma vei uita in curand.
Nu avea rost sa protestez. Nu prea mai aveam putere.
Ea: Nu pari sa regreti!
El: Nu! Nu am de ce! Un zambet strengar citindui-se pe fata. M-ai facut sa ma simt pentru prima si ultima data in viata, uman. M-ai facut sa inteleg ce inseamna iubirea. Sa inteleg ce inseamna sa iubesti. Mi-am apasat buzele peste ale lui. Si asta a fost tot. Am adormit, fara sa vreau, nu trebuia. Vroiam sa stau cat mai mult cu el.
Cand m-am trezit, am crezut ca visasem, insa faptul ca, camasa mea zacea pe podea, imi spunea ca fusese real. Un singur lucru nu vroiam sa cred. Ca totul se terminase. Uram pentru prima data rasaritul, pentru ca odata cu el, acum nu ar fi venit o noua zii, ci plecarea lui. A disparut pentru totdeauna. Nu-l voi mai intalni nici macar noapatea. Steaua lui nu va mai lumina impreuna cu luna camera mea. Poate ca il voi intalni doar in vise. Cuprinsa de tristete, nici nu observasem ca in pat langa mine era un fel de cenusa albastruie. Era tot ce ramasese din el. Am pus-o intr-o cutiuta imbracata in catifea albastra.
Ea: Asta inseamna ca a stat langa mine pana cand a plecat. Un inger, o fiinta perfecta, si-a dat viata, eternitatea, pentur un simplu om, pentru a simtii cum e sa traiesti. Pentru a gusta din cupa de vin a iubirii. Acel om neinsemnat eram eu. Mi se pare nedrept. De ce trebuia sa moara pentru un om? Eram furioasa pe mine. Daca nu l-as fi implorat sa vina lanag mine, nu ar fi murit. Eu l-am omorat. Trebuia sa fac ceva sa fiu iar cu el!!
Operatorul: Ce aveti de gand sa faceti? Un pic speriata.
Ea: Voi muri! Pentru el, cum si el a facut-o pentru mine. Voi renunta la tot pentru el. Si el a facut-o. Trebuie sa fim iar impreuna.
Operatorul: Si familia dumneavoastra? La ei nu va ganditi? Vor fi distrusi dupa pierderea unicului copil.
Ea: Ba da. Ii iubesc! Mereu mi-au oferit tot ce am vrut si avut nevoie. Este randul meu sa am grija de ei. De acolo de sus, voi privii neincetat la ei. Si dumneavoastra va multumesc ca m-ati ascultat! Adio!
Operatorul: Doamna stati..!!!!!
Nu se mai auzea decat sunetul facut de un telefon atunci cand inchizi..Le-a scris parintilor un billet in care le multumea si incerca ca explice de ce facea asta. Si-a facut curaj si a sarit in gol de la geamul camerei ei. Se simtea din nou bine, implinita. Avea sa se intalneasca cu ingerul ei. Simtea aerul rece ce o invaluia in acdere. Simtea inima cum bate cu putere si cum pulseaza mai mult sange. Vedea cu coltul ochiului cum toate imaginile parca fug, se miscau prea repede pentru ea. Apoi nimic…..intuenric….
El: Ne intalnim din nou!!! Mi-ai lipsit!
sâmbătă, 8 mai 2010
Uita-te in oglinda!
Fa-o pentru mine!
Ce vezi? Te vezi pe tine? Vezi ceea ce vrei sa vezi sau te surprinde ce se reflecta acum, in oglinda din baie?
Te curpinde spaima. Furia. Niciodata nu te-ai gandit ca asa arati tu. Sau poate te-ai gandit, dar ai vrut sa ascunzi asta, undeva in adancul tau. Nu vroiai sa accepti asta. Nu credeai ca e real. Oglinda, ti-a aflat secretul si acum ti-l arata. Spargi oglinda cu o singura miscare de pumn. Cioburi mici lucesc acum pe lavoar, si pe podeaua din baie. Nu se aude decat zgomotul facut de picaturile sangelui tau, ce acum cade peste cioburi.
Fara rost ai spart-o. Tu ramai acelas. Te-ai razbunat pe ea, dar degeaba. Nu a facut nici un rau. A vrut sa iti deschida ochii.
De ce ti-ai varsat furia pe ea? Oglinda este ochiul sufletului tau. Ea reflecta ce si cine esti tu. De nu-ti palce ce vezi, razbuna-te pe tine. Nu pe cei din jur sau diferite obiecte. Nu te ajuta cu nimic. Tu esti singurul vinovat.
Nu iti place ce ea ti-a aratat. Crezi ca e din acuza ei? Vei inlocui oglinda sparta cu una noua. Acelas lucru vei vedea in ea. Sti ce inseamna asta? Ca orice oglinda vei avea in baie, in casa, in orice oglinda vei privii, acelas suflet intunecat si rece se va reflecta in ea.
Nu oglinda este problema. Tu esti. Ce ai zice daca ai schimba ceva acolo, inauntrul tau? Sufletul. Este mai usor de modelat. Insa ai grija cum vei face asta. O data lutul intarit, greu il mai modifici.
Eu iti urez spor la lucru si ai grija de acum incolo. Data viitoare cand ne vedem vreau sa-mi spui ce vezi de acum in oglinda!
Esti tu?
Tu esti oglinda care minte
Tu esti omul ce nu stie ce simte
Tu esti cel care reneaga trecutul
Tu esti cel care nu vede inceputul
Tu esti cel ce plange acum
Tu esti cel care a facut totul scrum
Tu esti cel care fumeaza tutun
Tu esti cel muribund
Tu esti cel ce cauta iubire
Tu intrebi: “Ingerul nu mai vine?”
Tu esti cel slabit si de prieteni parasit
Acum, tu nu esti bun de nimic!
Esti tu?
Tu esti omul ce nu stie ce simte
Tu esti cel care reneaga trecutul
Tu esti cel care nu vede inceputul
Tu esti cel ce plange acum
Tu esti cel care a facut totul scrum
Tu esti cel care fumeaza tutun
Tu esti cel muribund
Tu esti cel ce cauta iubire
Tu intrebi: “Ingerul nu mai vine?”
Tu esti cel slabit si de prieteni parasit
Acum, tu nu esti bun de nimic!
Esti tu?
vineri, 7 mai 2010
Dar…
Iarta-ma ca te-am facut sa plangi
Scuza-ma ca nu te-am auzit strigand
Uita-ma daca te-am facut sa suferi
Uraste-ma daca asta vrei cu adevarat
Tipa la mine, stiu ca te-am suparat
Dar….
Zambeste-mi stiu ca m-ai iubit
Vorbeste-mi daca glasul nu ti-a pierit
Asculta-ma daca ai urechi si pentru mine
Invata-ma sa zbor fara aripi albe de inger
Ajuta-ma cand am nevoie de tine
Saruta-ma sa-mi potolesti pofta
Uimeste-ma cu frumusetea ta
Incalzeste-ma sa nu mai fiu rece
Redescopera-ma pe zii ce trece
Alina-ma sa uit supararea
Intelege-ma asa va veni usurarea
Dar cel mai mult si mai mult
Iubeste-ma!
Au fost... dar nu mai sunt
Au fost prea multe flori puse, si ganduri nespuse
Au fost prea multe sentimente ascunse si poate
Nu se mai ajungea ca acum sa plang
Au fost prea multe lacrimi ce inima imi frang
Atunci cand ingerii vor prinde viata
Vor sti ca ai fost a vietii mele prefata.
As vrea sa inteleg de ce timpul nu se opreste
De ce doar glasul tau e cel ce ma raneste
Atatea vise spulberate in anii ce au trecut
Amintiri date uitarii catre un nou inceput.
Timpul a trecut dar in suflet mi-a ramas o rana
Cuvantul fericire nu stiu ce mai inseamna
Un suflet ratacit printre lacrimi e pustiu
Caci fara tine in viata nu pot sa mai fiu viu
Pierdut pe o strada pustie si intunecata
Sunt doar un simplu bloc ce e gata sa cada
Abonați-vă la:
Postări (Atom)