Griji pentru el

“This is for everyone of you….”
Ce cacat? Suna telefonu’. E doar 9. Si e sambata. Raspund. Era matusimea. Vroia sa vorbeasca cu mama. I-am zis ca e la tara si ca probabil nu aude telefonul. Am inchis. Mi-am bagat ceva in el de telefon. Am vrut aseara sa-l inchid. Sau macar sa-l pun pe silent. Dar, m-am gandit ca nu are cine sa ma sune. Dimineata. La 9. In week-end. M-am inselat!
Am incercat sa mai adorm. Eram destul de obosita. Aseara am adormit pe la 3. Nu imi era somn. Am inchis ochii. Aceleasi ganduri ce de ceva timp ma tot framanta mi-au navalit iar in mintea deja destul de solocitata cu toate testele astea nationale si tezele a da si sa nu uit si plecarea lu’ tata. Pleca luni (peste 2 zile) in Afghanistan. Cand vine? In noiembrie. Da stiu greu. Dificil. Sa revenim deci la ganduri….Pe langa ele sunt si intrebari ce nu imi dau pace precum: “Ce face?” “Ii e bine?” “O fi totul ok?” “De ce nu a intart pe mess?” I s-a intamplat ceva?”
De 7 luni il cunosc pe el , Six. De 1 luna suntem impreuna. Inainte de asta eram foarte apropiati. Vorbeam cu orele pe mess. Ne spuneam secrete si multe altele. Mi-am dorit sa fiu cu el. Iata ca s-a si intamplat doar ca am impresia ca lucrurile s-au mai schimbat. Am vorbit cu el despre asta. Mi-a spus ca sunt momente cand e mai rece. Rece? Putin spus: iceberg. Totusi, il inteleg. Mi-as fi dorit sa-mi spuna mai multe. Sa comunicam mai mult. Ca la inceput. Il iubesc si asta ma ajuta sa am rabdare si sa-l inteleg. Nu vreau sa-l supar cu ceva. Dar, daca spuna astea, nu inseamna ca sunt naiva sau proasta sau orbita de iubire. Nu.
Imi fac de multe ori griji pentru el. Stiu ca nu vede. Nici nu vreau. Cred. Nu vreau sa stie ca serile in care adorm cu lacrimi in ochii gandindu-ma la el sunt tot mai dese. Ca si noptiile in care visele cu el imi cuprind mintea. Un gol mi se face in suflet atunci. Doar eu stiu ca, golul, lasat de cea mai recenta imagine impreuan cu el, poate fi umplut doar de el. De saruturile lui peste buzele mele deja mult prea calde. De atingerile lui calde ce mereu imi provoaca fiori, si-mi trezeste adormitii si impaienjenitii fluturii din stomac.
Aceste ganduri nu am cui sa i le spun. Mamei? Prea complicat. Prietenelor? De ce trebuie sa stie ele atat de mutle detalii despre viata mea personala? Lui? Nu sunt sigura ca vreau sa stie si daca ar sti?
Pentru un moment prefer sa spun doar caietului pe care scriu si calculatorului in care transcriu. Ei nici nu comenteaza ceva despre ce gresesc sau fac bine, dar nici nu-mi dau sfaturi. Prefer sa tin in mine. Atat cat voi mai putea.