L-am omorat!

Operator: 112 Urgente! Ce problema aveti?
Ea: Mi-am omorat ingerul! spuse ea pe un ton gol, fara resentimente
Operator: Si doriti sa va denuntati? spuse putin sceptica.
Ea: Nu chiar. Vreau decat sa spun cuiva. Va rog fiti amabila si ascultati-ma, nu cer atat de mult!
Operator: Da, sigur! Povestiti-mi! cum s-a intamplat si ce s-a intamplat?
Ea: In ultimele doua luni el mi-a aparut mereu in vise. Pareau atat de reale. Nici nu mai incerc sa le numesc vise. In fiecare noapte, cand nu puteam sa adorm,ma duceam la geam. Priveam stelele cu sclipirile lor ca de margaritar, luna plina de mister ce imprastia putina lumina in jur, la intinsul ceresc de un albastru inchis precum fundul marii. Ma intrebam cum ar fi sa fac parte din lumea cerului, Universului. Sa fiu o stea calatoare. Sa merg din galaxie in galaxie, sa cunosc noi lumi. Brusc am auzit o voce ce m-a trezit din visare. Voce ce pe loc m-a fascinat, fermecat, chiar as putea spune atras. M-am intors spre camera, sa vad daca se trezise cineva din familie, insa camera era goala si slab luminata, doar de luna. In plus de asta, le-as fi recunoscut vocile, daca ar fi fost mama sau tata. Doar eu o auzeam. Ma intrebam de unde vine? A cui este? Cine vorbeste cu mine?
“Delirez” mi-am spus. Am vrut sa ma intorc in pat. Speram ca acum voi adormi. Eram probabil obosita.
El: Nu! Nu pleca! Mi-a spus aceiasi voce.
Ea: Unde esti? am intrebat. De ce nu il vedeam?
El: Uita-te la mine! Aici sus! Privirea mi-a fost captata de o stea. Era
cea mai frumoasa. Cea mai stralucitoare. Brusc in minte au inceput sa mi se contureze o imagine. Imaginea a ceva perfect. Sa fi fost un inger…?
El: Da! Sunt un inger. Cum de mi-a citit gandurile? Cum de stiuse ce ma
intrebasem in sinea mea?
Avea parul nici prea lung nici prea scurt; ochii caprui; un zambet larg,
alb, stralucitor, chiar fermecator. Chipul ii era pictat intr-un roz pal. Trupul? Perfect!
Ea: Ce vrei de la mine? De ce ar vorbi o fiinta ca tine cu un simplu muritor? Ma simteam parca usor hipnotizata de el.
El: Sa te cunosc, in sfarsit!
Ea: In sfarsit? Incepeam sa ma simt atrasa de el. Si fara voia mea.
El: Da. De mult timp sunt aici sus. Am vazut multi si multe lucruri. Diferiti oameni, diferite caractere. Dar….ceva…..ceva m-a atras la tine. Nu am putut sa mai stau fara sa iti vorbesc, mai ales cand am vazut cat de deprimata esti in ultimul timp. Ai impresia ca nimeni nu te intelege. Ca toti sunt impotriva ta.
Cum de stia toate astea? Nu spusesem nimanui cum ma simteam in ultimul timp. Cum de eu? Ce am eu special? Multe intrebari imi treceau acum prin minte. Stiam ca le auzise, dar isi continua istoria.
El: Ceea ce fac eu acum este cel mai mare pacat pe care o fiinta ca mine il poate face. Sa se indragosteasca de un muritor, sa vorbeasca cu el, sa se ataseze de cineva……cineva ca tine. Uman. Cu viata. Suflet. Inima. Sentimente. Poate am gresit. O urma de regret am simtit atunci in glasul lui. Nu puteam sa-ti mai rezist! Poate ar trebui sa te las in pace. Sa-ti continui banala ta viata. Te voi uita, cu greu, dar voi incerca. Voi incerca sa dau uitarii si iubirea pentru tine ce s-a sadit in inima mea. Regretul din vocea lui se transforma acum in tristete profunda. Chiar ma iubea.
Ea: Nu! Te rog! Nu pleca! Si eu am inceput sa te indragesc, desi nustiu nini cum, nici de ce. Ai devenit speranta mea! Esti singurul ce m-a inteels de la inceput. Ce m-a ascultat mereu in surdina, chiar daca nu stiam asta. Esti singurul motiv pentre care astept sa vina noapte.
Ma rugam de cineva sau de ceva care nici nu stiam daca exista cu adevarat sau este doar imaginatia mea. Dar..ceva …. ceva ma facea sa cred in el.

Asa am continuat multe seri la rand. Vorbeam. Am aflat multe lucuri in care nu credeam. Am invatat sa cred si in vise, dar sa nu traiesc din ele. Vorbeam, dar nu stiu cum. Buzele nu mi se miscau. Vorbeam cu sufletul. Stiam ca ma aude si ca vorbeam. Cu cat petreceam mai mult timp, cu el cu atat il iubeam mai mult si imaginea lui se intiparea mai bine in mintea mea. Noptile nu prea le mai dormeam, asta faceam ziua. Toate astea s-au intamplat timp de doua luni seara de seara, pana intr-o noapte. Ieri.
Am inceput sa vorbim iar, ca de fiecare data. Il iubeam. Ma iubea. Nu era de-ajuns sa vorbim mereu. Nu mai vroiam sa ma limitez doar la a-l privi cu inima si al simtii cu sufletul si mintea, ratiunea disparand de mult timp. Il vroiam. Fizic. Devenisem egoista. Pe moment nu realizam asta. Eram orbita de dragoste. I-am cerut sa vina pe Pamant. Langa mine. Atunci. Acolo.
El: Dar, nu pot!
Ea: Te rog! Mereu spui ca ma iubesti. Dar te si vreau! Vreau sa te ating. Sa te simt si trupeste. Nu mai pot rabda. Sangele fierbe in mine. De doua luni visez si ravnesc la tine. (Catre doamna de la Urgente: Nu m-am gandit nicio clipa ca m-as putea duce eu la el. Asa as fi scapat si eu de lumea asta si as fi si cu el, nemaifiind nevoit sa pacatuiasca pentru mine. Ar fi fost usor. Mama aveam niste lame prin baie. Moartea putea veni repede.)
Cu greu l-am convins, dar am reusit. O femeie poate obtine mereu ce vrea. Trebuie doar sa creada cu adevarat. Acum ma uitam spre steaua lui. Era stralucitoare, doar ca acum devenea mai stralucitoare. O raza de lumina se misca usor, in jos, spre camera mea. Un fior rece imi strabatu sira spinarii. Mi-am inghiti nodul din gat si m-am dat un pas in spate pentru ca el sa poata intra. Cand l-am avzut am rams cu gura intre-deschisa. Era exact ca in imaginea ce s-a conturat in decursul celor doua luni, doar ca mai real, mai perfect. Nici ca se compara cu acea banala imagine.
El: Iata-ma! La porunca-ti am venit.
Acum simteam un pic de teama-pe care o simtea si el-dar am depasit-o repede. Nu am mai putut controla avalansa de sentimente si dorinte ce ma inunda. Am sarit in bratele lui calde, deja parca pregatite sa ma cuprinda si sa ma inveleasca in iubire. L-am strans cat am putut de tare. L-am privit in ochii caprui, blanzi, luceau in lumina lunii. Limba lui moale imi umezea buzele mele sculptate stangaci, pe chipul meu. Am inceput sa ne sarutam cu patima. Condusi de sentimente, ne-am intins in pat. Parca timpul se oprise in loc. Nimic in jur nu mai conta. Decat eu si ingerul meu.
Mainile lui catifelate imi mangaiau trupul total imperfect comparativ cu al lui. Delicat mi-a dat jos camasa de matase purpurie. A continuat sa ma mangaie. Imi atingea sanii goi, sarutandu-mi fiecare zona a corpului. Simteam o dorinta arzatoare innauntrul lui. Mi-a luat picioarele si le-a pus in jurul sau. In momentul ce a urmat am simtit, pentru prima data in viata, ca traiesc cu adevarat. Simteam cum imi cunoaste interiorul, chiar si cel mai ascuns colt al meu. Ma facea sa ma simt iubita, implinita. Nu stiu cat a durat, dar a fost mai mult decat perfect. Stateam pe pieptul lui. Ii simteam respiratia ingreunata, pe parul meu. Ii auzeam bataile inimii ce erau putin accelerate. Privea in gol. Atunci mi-a zis de ce nu putea venii pe Pamant.
El: Cu rasaritul soarelui ma voi transforma in cenusa.
Ea: De ce nu mi-ai zis de la inceput? As fi…
El: ….putut sa vii la mine? continua el propozitia in locul meu. Sa-ti dai viata pentru unul ca mine? Nu vroiam sa iti sacrifici viata umana pentru un nimic. Sa nu te mai bucuri de soare, de caldura, de prietenii tai, de familia ta.
Lacrimi reci, de tristete din ochii mei, se scurgeau pe obraz si apoi pe pieptul lui.
El: Nu are rost sa plangi. Ma vei uita in curand.
Nu avea rost sa protestez. Nu prea mai aveam putere.
Ea: Nu pari sa regreti!
El: Nu! Nu am de ce! Un zambet strengar citindui-se pe fata. M-ai facut sa ma simt pentru prima si ultima data in viata, uman. M-ai facut sa inteleg ce inseamna iubirea. Sa inteleg ce inseamna sa iubesti. Mi-am apasat buzele peste ale lui. Si asta a fost tot. Am adormit, fara sa vreau, nu trebuia. Vroiam sa stau cat mai mult cu el.
Cand m-am trezit, am crezut ca visasem, insa faptul ca, camasa mea zacea pe podea, imi spunea ca fusese real. Un singur lucru nu vroiam sa cred. Ca totul se terminase. Uram pentru prima data rasaritul, pentru ca odata cu el, acum nu ar fi venit o noua zii, ci plecarea lui. A disparut pentru totdeauna. Nu-l voi mai intalni nici macar noapatea. Steaua lui nu va mai lumina impreuna cu luna camera mea. Poate ca il voi intalni doar in vise. Cuprinsa de tristete, nici nu observasem ca in pat langa mine era un fel de cenusa albastruie. Era tot ce ramasese din el. Am pus-o intr-o cutiuta imbracata in catifea albastra.
Ea: Asta inseamna ca a stat langa mine pana cand a plecat. Un inger, o fiinta perfecta, si-a dat viata, eternitatea, pentur un simplu om, pentru a simtii cum e sa traiesti. Pentru a gusta din cupa de vin a iubirii. Acel om neinsemnat eram eu. Mi se pare nedrept. De ce trebuia sa moara pentru un om? Eram furioasa pe mine. Daca nu l-as fi implorat sa vina lanag mine, nu ar fi murit. Eu l-am omorat. Trebuia sa fac ceva sa fiu iar cu el!!
Operatorul: Ce aveti de gand sa faceti? Un pic speriata.
Ea: Voi muri! Pentru el, cum si el a facut-o pentru mine. Voi renunta la tot pentru el. Si el a facut-o. Trebuie sa fim iar impreuna.
Operatorul: Si familia dumneavoastra? La ei nu va ganditi? Vor fi distrusi dupa pierderea unicului copil.
Ea: Ba da. Ii iubesc! Mereu mi-au oferit tot ce am vrut si avut nevoie. Este randul meu sa am grija de ei. De acolo de sus, voi privii neincetat la ei. Si dumneavoastra va multumesc ca m-ati ascultat! Adio!
Operatorul: Doamna stati..!!!!!

Nu se mai auzea decat sunetul facut de un telefon atunci cand inchizi..Le-a scris parintilor un billet in care le multumea si incerca ca explice de ce facea asta. Si-a facut curaj si a sarit in gol de la geamul camerei ei. Se simtea din nou bine, implinita. Avea sa se intalneasca cu ingerul ei. Simtea aerul rece ce o invaluia in acdere. Simtea inima cum bate cu putere si cum pulseaza mai mult sange. Vedea cu coltul ochiului cum toate imaginile parca fug, se miscau prea repede pentru ea. Apoi nimic…..intuenric….
El: Ne intalnim din nou!!! Mi-ai lipsit!